INFO

Anomalii dentare de eruptie

Rotatia dentara este definita de rotatiile dentare accentuate, cu rasucirea dintelui la 90 grade sau aproape de 90 grade. Rotatia intereseaza dintele in totalitate (coroana si radacina), spre deosebire de torsiune, in care rasucirea este numai coronara. Rotatia se poate datora unor tulburari ce dateaza din perioada de formare a dintelui, dar cel mai adesea este produsa de o cauza mecanica (prezenta unui dinte supranumerar, cicatrici, absenta spatiului sau persistenta unui dinte temporar).

Transpozitia dentara este o anomalie caracterizata prin inversarea locului pe arcada de catre 2 dinti vecini. Dintele cel mai interesat de transpozitie este caninul, care isi inverseaza locul fie cu incisivul lateral, fie cu premolarul I. Este o anomalie care intereseaza, de regula, dintii permanenti. In producerea acestei anomalii intervin factori ca: pozitia (profunzimea) de formare a diferitilor germeni dentari, cronologia eruptiei si modificari ale sistemului dentar temporar. Transpozitia poate fi completa, cand fiecare dinte se gaseste aliniat total pe arcada in locul vecinului sau, sau incompleta, cand, cel mai adesea, cei 2 dinti sunt situati unul in dreptul celuilalt, sau poate interesa numai coroanele ori radacinile dentare.

Incluzia dentara se manifesta prin ramanerea unor dinti in profunzimea osului, dupa ce termenul lor de eruptie a trecut, fara a avea tendinta sau posibilitatea sa erupa.

Reincluzia dentara sau retentia dentara secundara este reintoarcerea sau tendinta la reintoarcere in profunzimea osului alveolar a unui dinte care a fost initial partial sau total erupt. Fenomenul intereseaza in special molarul II temporar si mai rar molarul I temporar si molarii permanenti.

 

Ectopia de canin. Termenul de ectopie dentara se refera la anomalia caracterizata prin pozitia unui dinte (complet sau partial erupt) in afara sau inauntrul liniei arcadei dentare (ectopie vestibulara, respectiv, ectopie palatinala, lingual). Se mai foloseste si termenul de distopie, prin care se defineste anomalia in general. Daca pozitia dintelui distopic este vestibulara fata de linia arcadei, se numeste ectopie, iar cand este orala se numeste entopie. Datorita cronologiei eruptiei dintilor permanenti, ectopia intereseaza in marea majoritate a cazurilor caninul superior.

Diastema interincisiva mai este cunoscuta si sub denumiri ca: diastema vera sau strungareata, cum spune o vorba din popor. Este caracterizata prin existenta unui spatiu, uneori de dimensiuni foarte mari, intre cei doi incisivi centrali superiori, in unele cazuri, intre cei doi centrali inferiori. Principalul factor incriminant este frenul buzei superioare, care este mai dezvoltat si inserat mai jos, fiind un obstacol in calea mezializarii fiziologice a incisivilor centrali.

 

Imagine

Anomalii dentare de eruptie